(0 262) 73-3-17
datele de Contact ale primăriei
Email : singereinoi@gmail.com
Relații cu publicul : (0-262) 73-371
Fax : (0-262) 73-317
Vizitează-ne
Adresa Primăriei Sîngereii Noi
Strada Biruinţei, 7
S.Sîngereii Noi, r-nul Sîngerei
Scrieți-ne un mesaj
Proiecte locale
Viziunea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD )Moldova
Noi dorim să fim partenerul Moldovei în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale ţării prin acordarea unei expertize de talie mondială şi serviciilor de implementare a proiectelor
Mandatul PNUD în Moldova este determinat de un acord semnat între Guvernul de la Chişinău şi PNUD la 2 octombrie 1992. Prin acest acord, autorităţile de la Chişinău solicită PNUD asistenţă „pentru consolidarea eforturilor naţionale în scopul soluţionării celor mai stringente probleme legate de dezvoltarea economică a ţării, promovarea progreselor sociale şi asigurarea standardelor de viaţă”.
Toate proiectele şi programele PNUD aparţin ţării şi solicită angajamentul resurselor umane şi financiare naţionale. Una din strategiile principale ale biroului PNUD este angajarea autorităţilor guvernamentale şi factorilor de decizie într-un dialog continuu menit să atingă dezvoltarea durabilă a ţării. Dialogul garantează analiza amplă a problemelor, găsirea soluţiilor pentru acestea şi identificarea domeniilor în care PNUD trebuie să se implice prin asistenţă.
La 2 iulie 2013, s-a întrunit în ședință Comitetul de conducere al Programului comun pentru dezvoltare locală (PCDLI) finanţat de PNUD. La ședință au participat reprezentanții ministerelor Educației, Dezvoltării Regionale, Finanțelor și Muncii, implicate în reformă, Iurie Țap, șeful Comisiei parlamentare speciale pentru descentralizare, reprezentanții guvernelor donatoare și ai Cancelariei de Stat, și membrii echipei PCDLI.
A fost prezentat planul de activitate al PCDLI pentru a doua jumatăte a anului 2013: asistarea Parlamentului în adoptarea, în lectură finală, a legii finanțelor publice locale, asistență în trecerea primăriilor la noul sistem de finanțare din anul 2014; aprobarea, până la sfârșitul anului 2013, a metodologiei de evaluare a capacitatilor APL de către Guvern; continuarea proiectelor de dezvoltare instituțională în 30 de comunități, continuarea îmbunătățirii managementului serviciilor locale și crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea economică locală și dezvoltarea afacerilor.
În continuare au fost prezentate proiectele de asistenţă tehnică ce vor fi realizate în perioada 2013-2015. În cadrul Programului, vor fi acordate 5 categorii de granturi, cu destinații diferite: dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale APL, dezvoltarea serviciilor la nivel local, proiecte de cooperare intercomunitară, proiecte de mobilizare a comunităţilor, și proiecte de abilitare economică pentru grupurile vulnerabile. În același timp, un grant pentru instituționalizarea unui curs de lecții cu tema managementului finanțelor locale și bugetarea locală va fi oferit și Academiei pentru administrare publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova.
Programul comun pentru dezvoltare locală integrată, faza 2013-2015, este coordonat de Cancelaria de Stat și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Entitatea ONU pentru abilitarea femeilor și egalitatea genurilor, cu susținerea financiară a guvernelor Danemarcei și Suediei.
Prin intermediul Programului comun pentru dezvoltare locală integrată în comună au fost implementate două proiecte (accesaţi subpagina Prioecte finisate):
1. „Primăria Sîngerei Noi mai transparentă și mai aproape de cetățenii comunei prin modernizarea tehnicii și pregătirea personalului”
2. ,,Dezvoltare fizică pentru o sănătate durabilă"
Proiectul Energie și Biomasă
1. Construcția Centralei termice pe biomasă la Sala de sport