(0 262) 73-3-17

datele de Contact ale primăriei

Vizitează-ne

Adresa Primăriei Sîngereii Noi

Strada Biruinţei, 7

S.Sîngereii Noi, r-nul Sîngerei

Scrieți-ne un mesaj

Istoria localității Sîngereii Noi

Sîngereii Noi este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Sîngerei, Republica Moldova. Comuna este amplasată la 25 km de centrul raional (Sîngerei), 12 km de Bălți, 125 km de Chișinău și 10 km de stația feroviară Alexăndreni.Primii oameni s-au stabilit pe aceste meleaguri în jurul anului 30.000 î.e.n. Inițial s-au înființat 3 sate, ulterior existând doar unul. Pe vetrele așezărilor au fost descoperite urme de case din lut și lemn, grămezi de lut ars, vase din lut pictate și alte obiecte casnice, date din eneolitic (mileniile IV-II î.e.n.). O altă așezare a fost fondată la sfârșitul epocii bronzului (sec. XIV-XII î.e.n), pe vatra căreia au fost găsite urme de case arse, vase de lut etc. În perioada romană a existat o localitate care s-a menținut până la invazia hunilor din 376 e.n. În preajma satului actual sunt 2 movile funerare lăsate de cetele nomazilor care au trecut pe aici. După constituirea Țării Moldovei au existat două sate care au existat până la sfârșitul sec. XVI.[2]

Satul Sîngereii Noi a fost fondat în 1921, ca rezultat a reformei agrare din 1918-1924 când mai multe familii de țărani și-au întemeiat gospodării pe loturile de împroprietărire.[3] Noul sat a fost denumit după o altă localitate din apropiere - Sîngerei În perioada interbelică satul era înregistrat în comuna Rădoaia (județul Bălți), aparținea de Tribunalul Bălți, judecătoria de ocol Pepeni, oficiul poștal și telegraful din Alexăndreni. În sat funcționa o școală primară. În 1933 numărul copiilor de 5-16 ani era de 176, pe când în lista catalogului erau înregistrați numai 84 de elevi. Învățători pe atunci au fost: Teodor Lomaca (căsători, 26 ani) și Ion Ciubotaru (necăsători, 25 ani).În 1935 în sat erau deja 450 de familii cu 2219 persoane.[3]

În perioada sovietică în Sîngereii Noi se află sediul întreprinderii intercolhoznice „Progresul” al asociației „Kolhozjivprom”, specializată în creșterea și îngrășarea vitelor cornute mari. În anii '70 funcționau o școală medie, club cu instalație de cinematograf, ateliere de deservire socială, punct medical, maternitate, oficiul poștal, grădiniță, magazine.[4]

În 1989 populația satului constituia 3092 locuitori, inclusiv: 2519 români, 501 ucraineni, 64 ruși și 8 persoane alte naționalități.

Coordonate: 47°43′24″N 28°5′13″E47°43′24″N 28°5′13″E